cum iti propuneam am sa incerc sa redau in cuvinte situatia comica pe care am vazut-o din nou in renumitul mijloc de transport care ma duce in fiecare zi de acasa inspre serviciu si invers – nu e cine ştie ce, dar mi se pare cu tâlc
Pe scurt , situatiunea se prezenta astfel
Era iarnă. Dimineaţă frumoasă de decembrie. Doar calendaristic, pentru ca dacă era sa ne luăm după soarele de afară, primăvara o dăduse de mult pe baba iarna cu fustele în sus si tănţuia fericită printre noi. Un alt semn ca totuşi sarbătorile se apropiau a fost insă şi autobuzul – suspect de gol, lumea începuse să îşi ia concediu probabil. Fericit pentru că nu va mai trebui să car pe cineva în spate pe tot parcursul drumului şi pentru că membrele mele vor avea posibilitatea de a se dezmorţi în voie fara bariera celor 2 centimetri diponibili de obicei ca spaţiu “intim” într-un astfel de mijloc locomotor urc pe usa din spate.
